pe cărările patriei

pe cărările patriei

joi, 30 mai 2013

România “neguvernabilă” și nevoia de leadership

Puterea de pe malurile Dâmboviței a fost din nou ofensată. Acuzațiile comisarului european pentru energie privind presupusa neguvernabilitate a României, Italiei și Bulgariei au stârnit reacții furtunoase la București. Ministrul de externe român “așteaptă explicații oficiale, publice și convingătoare”, în timp ce un europarlamentar român i-a cerut președintelui Comisiei Europene să se delimiteze de afirmațiile comisarului vinovat pentru delict de opinie. Doar premierul Ponta a reacționat retoric: “Nu știu dacă suntem chiar neguvernabili, cum spun unii. Mie mi se pare că suntem guvernabili”. Deși a avut o reacție moderată, chiar și premierul lasă o urmă de ușoară incertitudine privind guvernabilitatea totală a României, prin termeni de genul  “nu știu”, „chiar neguvernabili”, „mi se pare”. În acest plin război al declarațiilor diplomatice, Cancelaria Germaniei a simțit nevoia să se delimiteze de afirmațiile politicianului german și precizează “că nu gândește nicidecum în acești termeni despre România”. Dar oare în ce termeni gândește Cancelaria Germaniei, pentru că dacă ar fi să ne luăm după declarațiile din vara trecută ale Angelei Merkel, în plin referendum de demitere a președintelui, România nu era în nici un caz guvernabilă. Aparenta funcționare a pactului de coabitare între premier și președinte pare să le fi schimbat unor lideri europeni semnificativ percepția.
Chiar așa, dincolo de declarațiile diplomatice, cât suntem de guvernabili? Și ce înseamnă guvernarea pentru clasa politică românească?
Guvernabilitatea unui stat se leagă în primul rând de stabilitate, de respectarea regulilor democratice și de predictibilitate, de respectul pentru statul de drept, independența justiției și autoritatea legii. Cel puțin la asta se referea în mare parte decalogul lui Barroso, atunci când spunea că România este pe buza prăpastiei.  România este o țară normală, în care regulile se respectă atât cât pot fi respectate. Sigur că unii dintre noi avem așteptări mai mari, dar poate că șapte ani în sânul familiei europene sunt prea puțini pentru a le înlătura românilor metehnele politice formate de câteva sute de ani. Nu putem fi nemți sau olandezi peste noapte și poate că nu vom fi niciodată în ceea ce privește raportul dintre guvernanți și guvernați. Dar asta nici nu înseamnă că putem folosi amprenta unei istorii marcate de compromis, corupție politică și dezinteres față de cetățean ca o eternă scuză pentru prezent și viitor.
Ponta avea dreptate! După criteriile de pe malurile Dâmboviței, România pare guvernabilă!  Pare, dar după criteriile de la Bruxelles, mai e sau nu? Să citim câteva rânduri din Recomandarea Consiliului UE privind Programul de convergență al României pentru perioada 2012-2016: “sistemul fiscal românesc nu îndeplinește criteriile de conformitate ;  sistemul de pensii nu este sustenabil;  sistemul sanitar are mari probleme în a asigura accesul universal și servicii medicale de calitate; managementul sistemului sanitar este deficitar; rata angajării tinerilor este una din cele mai reduse din UE ;  competențele din sistemul educațional nu se potrivesc cu cererile de pe piața muncii;  administrația publică este caracterizată de un cadru legal inconsistent, care se schimbă frecvent prin ordonanțe de urgență, cooperare interministerială extrem de scăzută și birocrație excesivă etc.”[1] .
Raportul nu spune că România e neguvernabilă, dar surprinde disfuncționalități sistemice în societatea românească, care se perpetuează de la o guvernare la alta, indiferent de culoarea politică. Poate că nu e deloc confortabil ca cineva să îți sufle mereu în ceafă, să te evalueze și să îți spună exact unde nu merg lucrurile, dar dacă ai ales să faci parte dintr-un club, atunci trebuie să îi respecți regulile. Monitorizarea europeană este singurul instrument probat ca garanție pentru o normalitate minimală în politica românească. Cum slăbește puțin acest mecanism, lucrurile o iau razna. De ce trebuie să fim mereu dependenți de un alter ego politic care să ne impună normalitatea? De ce nu pot politicienii români  să își asume intrinsec valorile europene și, implicit, modernizarea României?
De ce toate proiectele pe care le lansăm sunt marcate de fatalismul mioritic și de efemeritatea fundamentării oricărei construcții, ca în balada meșterului Manole? Autostrada Transilvania a fost un proiect asumat aproape cu naivitate de unii politicieni ardeleni. A sfârșit ca un avorton compromis în suspiciuni de corupție, orgolii politice, penalități imense și costuri de reziliere de zeci  milioane de dolari. Și, în general, construim autostrăzi cu viteza melcului și la prețuri de aproape zece ori mai mari decât media europeană. Cu câteva excepții, privatizarea fostelor întreprinderi comuniste s-a transformat și ea într-un eșec total. Statul nu a avut clauze contractuale de control post-privatizare, iar cele mai multe întreprinderi  au falimentat și au ajuns la fier vechi. Zeci de mii de locuri de muncă s-au desființat și procesul continuă. Mechel e un exemplu și, probabil, urmează ArcelorMittal. Să vedem ce se va mai întâmpla cu  CFR Marfă, Oltchim, Hidroelectrica și Poșta Română. România se dezindustrializează văzând cu ochii și singura opțiune de guvernare pare să fie reducerea pierderilor și închiderea a ceea ce mai funcționează. Cum să generezi locuri de muncă dacă totul se desființează sau funcționează prost? În timpul acesta românii sărăcesc sau pribegesc aiurea în căutarea unui loc de muncă. Economia privată funcționează, dar nu poate duce în spate un stat hiperdimensionat și condamnat să împartă sărăcia, nu prosperitatea. Chiar nu putem să fim competitivi sau hoția, individualismul și prostia au ajuns să slăbească temelia națiunii române într-atât încât ne suntem proprii inamici ?
Pentru cei mai mulți dintre politicieni și funcționari situația din România nu e dramatică. Pentru ei națiunea în sine este o oportunitate personală, nu o realitate colectivă. Ei profită de funcția politică sau publică pentru a se îmbogăți, fără a se întreba dacă prin ceea ce fac servesc sau nu interesul public. Transparența, integritatea, incompatibilitatea sunt concepte greu digerabile în instituțiile publice, iar ele sunt operaționale în legislație atât timp cât Uniunea Europeană garantează prin presiune existența lor. Cetățeanul nu este scopul final al guvernării, ci un simplu plătitor de taxe înșelat, ieftin cumpărat și sacrificat pe altarul proastei guvernări. Căci buna guvernare este o excepție la români! Ea poate fi simulată atât timp cât devine o afacere. Poate că în timp, la școala Uniunii Europene sau intrând în contact cu adevărați oameni de stat, politicienii noștri vor învăța că un cuvânt dat mai trebuie și respectat, că onoarea și principiile au loc în politică, că vorbele nu au nici o valoare decât pe termen scurt, iar românii, așa cum sunt ei, nu pot fi prostiți la nesfârșit. Pe termen lung, oamenii așteaptă proiecte, iar proiectele nu pot fi decât rodul unui leadership responsabil, bazat pe definirea și protecția interesului public.
Care interes public, ați spune? Cel în care se regăsește fiecare dintre noi. El trebuie definit de lideri altruiști, cu viziune și integritate, imparțiali și cu potențial de solidarizare, nu de dezbinare, capabili să înțeleagă că prin ceea ce fac reprezintă un model ce poate schimba mințile și sufletele a milioane de români. Avem nevoie de o nouă generație de politicieni și de un lider responsabil și capabil să genereze un proiect pentru România, un proiect care să ne facă mai puternici ca națiune și să care să depășească eterna viziune a capului plecat pentru a supraviețui la granița marilor imperii. Avem nevoie de un lider care să scoată din noi ce e mai bun, nu ce e mai rău, un lider care să ne facă mândri că suntem români. E cineva pregătit pentru o sarcină atât de grea?

Publicat în Transilvania Reporter, 31 mai 2013


Un comentariu:

  1. Cand aud de guvernare, stabilitate, Ponta, Basescu si autostrazile din Romania - si leadershipul lor ambiguu, ar trebui sa le aminteasca cineva ca Leadership e ceva mult mai profund...

    http://www.neculaifantanaru.com/leadership-q2-sensitive.html

    RăspundețiȘtergere

Avem nevoie de un barometru cultural?

Nu demult am asistat la o discuție între persoane trecute de o anumită vârstă, ce avea drept temă dezinteresul și suficiența generației de ...