pe cărările patriei

pe cărările patriei

luni, 22 februarie 2016

Delegitimarea politicului

După 25 de ani de libertate experimentată și încercări de reclădire a democrației, românii par să își fi pierdut încrederea mai mult ca niciodată. Democrația pare un proiect complet eșuat, unde partidele și politicienii au viciat cam tot ceea ce părea a clădi, prin speranță, temelia unei lumi noi în zilele lui decembrie ’89.
Ultimul studiu al IRES privind partidele politice este aproape deprimant. Politicienii noștri au ucis speranța și credința în democrație. 73% dintre români au o părere foarte proastă despre partide, iar 92% nu mai au încredere în ele. Reprezentarea publică despre partide este asociată cu două atribute cheie: hoția și corupția. Partidele  au distrus până și ideea de asociere și reprezentare a intereselor, 47% dintre români fiind convinși că partidele reprezintă mai degrabă interesele liderilor lor și mai puțin ale membrilor lor (39%). Aceste cifre indică un clivaj aproape iremediabil între politică și cetățeni, puterea nefiind decât un mijloc de acces la banul public și de satisfacere a interesului propriu prin mecanismele corupției. În condițiile în care așteptările românilor față de partide  sunt, ca odată ce au preluat puterea, ele să reprezinte interesele tuturor cetățenilor (94%), comportamentul de facto al politicienilor pare să nu aibă deloc de-a face cu interesul public.  Deși românii se așteaptă ca guvernanții să rezolve problema locurilor de muncă sau a infrastructurii, nimic nu pare să se întâmple benefic când e vorba de realizarea promisiunilor. A fi politician este echivalent cu a fi hoț sau corupt, ceea ce explică de altfel nivelul cel mai scăzut al încrederii românilor în politicieni, fie ei parlamentari (4%) sau miniștri (10%), comparativ cu încrederea în alte categorii socioprofesionale, cum ar fi în cazul  pompierilor (90%), muncitorilor (76%) sau medicilor (70%). Contractul social este rupt.
Ceea ce este însă de-a dreptul șocant este faptul că dezamăgirea unei democrații ce a fost prost pusă în scenă alimentează și mai mult  nostalgia românilor după trecutul comunist. Studiul IRES ne arată că 52% dintre români cred că PCR a fost un partid mai bun decât partidele actuale, proporția fiind mai ridicată în rândul celor vârstnici, cu studii elementare sau din mediul rural. Un studiu din 2015 al IRES sublinia faptul că mai mult de jumătate dintre români credeau că Ceaușescu a fost un lider bun.  Și mai rău este faptul că până și ideea de pluripartitism ajunge să fie pusă sub semnul întrebării, 1 din 3 români susținând acum că ar fi mai bine să avem un singur partid.  Asistăm așadar la o delegitimare serioasă a partidelor și a leadership-ului politic prin istoria ultimilor 25 de ani.
Ideologiile și programele partidelor contează din ce în ce mai puțin. Programele partidelor sunt relevante în prea puțină măsură, numai 32% fiind de acord că alegerea lor se fundamentează pe programul politic, în timp ce 51% susțin că sunt mult mai importante calitățile persoanei. Persoana ajunge să conteze mai mult pentru că politicul se dramatizează, devine un produs de marketing. Astfel, ideologiile și diferențele programatice devin irelevante.
Studiul IRES ne mai arată că disocierea stânga-dreapta este marcată de confuzii majore în percepția publică. De fapt, românii nu prea știu ce înseamnă stânga-dreapta, dar se identifică cu una dintre axe. Venitul este cel care induce o diferențiere, în sensul că cei care câștigă peste 4000 lei se declară în proporție de 51% de dreapta,   17% de centru și numai 14% de stânga, iar 17% nu răspund. La cei cu venituri sub 1000 lei, numai 28% se declară de dreapta, 21% de centru si 15% de stânga, iar 35% nu răspund.  Așa cum se vede, nu prea e la modă să spui că ești de stânga, mai ales dacă ai studii superioare, venituri ridicate, ești din mediul urban și locuiești în Ardeal.
Dar haideți să vedem cât de dreapta sunt cei care se declară de dreapta. Dacă peste 90% din cei de stânga sunt de acord că statul ar trebui asigure locuri de muncă, locuințe,  82% din cei care se declară de dreapta susțin același lucru.  Când este vorba  de încurajarea protecției sociale a persoanelor aflate în nevoie, e normal ca cei de stânga să susțină o astfel de opțiune (97%), dar vedem că și cei de dreapta susțin același lucru în proporție de 93,7%. De asemenea, tema impozitării celor bogați pentru a-i ajuta pe cei săraci  este o temă clar de stânga și este normal să fie susținută în proporție de 82%, dar și 72,4% din cei de dreapta susțin același lucru, numai 25,5% fiind în dezacord. Paradoxal, când e vorba de încurajarea economiei prin taxe mai mici și cei de stânga și cei de dreapta susțin același lucru în proporție de peste 93%.
Dacă este ceva foarte clar e identificarea și plasarea partidelor pe axa stânga-dreapta. Pe intenția de vot, 80% din cei de stânga ar vota cu PSD și numai 11% cu PNL, în timp ce cei de dreapta ar vota cu PNL în proporție de 52,5% și numai 30,6% cu PSD.
Confuzia ideologică în special pe zona de dreapta vine din abandonarea principiilor ideologice tradiționale ale dreptei și alunecarea comunicării politice spre stânga sau uneori chiar spre populism. La fel de adevărat e că putem vorbi și de un deficit major de educație civică și politică a cetățeanului, cu percepții eronate despre ideologii, partide și despre pilonii unei democrații funcționale.
O altă axă de separare identitară este orientarea spre Occident sau spre Est. PNL este perceput ca fiind un partid mai orientat spre Occident (31%) decât PSD (18%).  Asociat cu stânga, PSD este perceput ca fiind mai orientat către Moscova (32%), în comparație cu PNL (5%).
De asemenea, experiența ultimilor ani în Uniunea Europeană (marcată mai ales de criza imigranților) pare să fi diminuat semnificativ și entuziasmul proeuropean necondiționat. Naționalismul pare să reînvie, din moment ce  60% dintre români cred că partidele trebuie să ducă o politică națională și numai 31%, pro-occidentală.

În aceste condiții, oare subestimase Silviu Brucan termenul de maturizare democratică a poporului român atunci când vorbea un orizont de timp de 20 de ani? Pentru că e cert că după 25 de ani de democrație originală în stil românesc, în care voturile s-au vândut și s-au cumpărat într-un soi de prostituție politică, avem exact ceea ce merităm: impostură în loc de leadership real, mediocritate în loc de competitivitate, demagogie frumos desenată în loc de infrastructură,  corupție în loc de integritate, pasivitate în loc de implicare și disperare în loc de speranță.  Într-un ultim gest de salvare a României de la intrarea pe o orbită haotică, cei de la Bruxelles și Washington par să fi preluat frâiele și ne supervizează în permanență, pentru că știu că în absența acestui control, lucrurile pe malurile Dâmboviței o iau și mai mult razna. 

Publicat în revista SINTEZA, februarie 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Avem nevoie de un barometru cultural?

Nu demult am asistat la o discuție între persoane trecute de o anumită vârstă, ce avea drept temă dezinteresul și suficiența generației de ...