pe cărările patriei

pe cărările patriei

joi, 22 februarie 2018

România 2018. În pragul disperării?


În politică schimbarea este mai mereu binevenită. Schimbarea antrenează, de regulă, o scădere a  tensiunilor din  societate şi aduce un plus de  credibilitate  publică, traductibilă prin creşterea indicatorilor de optimism. De pildă, la sfârșitul anului  2014, proporţia celor care considerau că direcţia spre care se îndreaptă ţara este greşită  era de 73%, pentru ca,  imediat după alegerea lui Klaus Iohhanis ca preşedinte, ponderea acestora să scadă la 34%. Sociologii ştiu că  a fost una dintre puţinele situaţii în care optimismul a urcat  nesperat de mult, 55% dintre români fiind convinşi atunci că ţara se îndrepta  într-o direcţie bună. După  nici un an, în pragul demisiei lui Victor Ponta după tragedia de la Colectiv, ponderea pesimismului a ajuns la 67%, pentru ca, după investirea guvernului Cioloş, să  scadă din nou spre  50%.
Creditul politic dobândit prin schimbare (mai ales  prin  relegitimare electorală)  le permite politicienilor să ia măsuri uneori impopulare, planificate, de obicei, în prima parte a ciclului de guvernare, partea a doua fiind rezervată  unor măsuri mai populiste, cu iz electoral. Sau cel puţin, aşa au stat lucrurile până acum.
PSD a câştigat alegerile în 2016 cu aproape 46%, după o campanie electorală bine articulată, axată pe două axe de comunicare: cea negativă, cu un mesaj uşor naţionalist, avându-i drept ţapi ispăşitori pe Cioloş şi adepţii lui Soroş  şi cea pozitivă, cu un program de guvernare ambiţios prin reducerea de taxe, dar populist şi discutabil ca posibilitate economică. A fost  probabil cel mai mare scor pe care PSD l-a înregistrat  vreodată. Având majoritatea împreuna cu ALDE, PSD şi-a câştigat  dreptul constituțional de a guverna ţara până la următorul ciclu electoral. Şi totuşi, în luna decembrie 2017, după nici un an de guvernare, 75% dintre români considerau că direcţia spre care se îndreaptă lucrurile în România este greşită. 
Aritmetica parlamentară şi stilul original al democraţiei româneşti au făcut ca PSD să îşi schimbe doi premieri în decurs de un an, motivând îndepărtarea de  programul politic cu care au fost câştigate alegerile.  Mecanismul de recredibilizare publică şi de reducere a tensiunilor din societate prin schimbare nu pare să funcţioneze în acest caz. La nici o  lună de la investirea guvernului Dăncilă , în februarie 2018, 81% dintre români consideră că direcția spre care se îndreaptă ţara este una greşită. Niciodată,  în ultimii ani, percepția privind viitorul apropiat al ţării nu a fost atât de jos, o cotă similară înregistrându-se numai în aprilie 2011 (80%), după  aproape un an de aplicare a regimului de tăiere a salariilor bugetarilor cu 25%,  propus de către Traian Băsescu în mai 2010.
Ce se întâmplă de fapt cu guvernarea PSD în percepţia publică? Creditul politic dobândit de PSD după alegeri a fost consumat relativ rapid într-o luptă de uzură privind impunerea schimbării legilor justiţiei. Indiferent de motivele reale care au stat în spatele  acestor schimbări (vezi conformarea cu deciziile Curţii Constituţionale), guvernarea PSD a pierdut bătălia de imagine. Sondajele ne arată că oamenii cred în mare măsură că schimbarea legilor justiţiei a fost şi este percepută  ca o intenţie de abatere de la exigenţele  de integritate ale  luptei anticorupţie sau, mai mult, ca o încercare de salvare a politicienilor condamnaţi sau cu dosare penale.  Metafora statului paralel care oprimă politicienii PSD a funcţionat  doar parţial.  PSD şi-a conservat relativ bine imaginea în propriul electorat în prima parte a anului 2017, când intenţiile de vot au rămas aproximativ la  aceleaşi cote ca la alegerile  parlamentare.  Dar luptele intestine, contestările din partid şi presiunea străzii au erodat imaginea  partidului şi situaţia s-a schimbat. În plus, intervenţiile liderilor europeni privind păstrarea stabilităţii şi a parcursului prooccidental al României au atras  şi mai mult atenţia asupra toxicităţii acestui stil de a face politică.
Pe scurt, lupta împotriva unui presupus stat paralel şi decapitarea politică a  premierilor PSD din ultimul an nu au detensionat societatea românească pentru că nu au convins. Ele nu au fost percepute  ca fiind spre beneficiul public, ci  spre folosul  liderului PSD. Bătăliile lui Dragnea nu par să fie  pe placul românilor, ba dimpotrivă. Schimbarea politică mult prea frecventă a şefilor Executivului a alimentat  percepţia de instabilitate şi incertitudine politică.  
Instabilitatea legislativă  a devenit o problemă şi pentru mediul economic.  E drept că economia a crescut cu peste 7% în 2017, dar creşterea a fost una bazată exclusiv pe stimularea consumului şi nu pe investiţii.  Şi situaţia e pe cale să se repete  şi în 2018. De altfel, guvernatorul  BNR a anunţat pentru primul  trimestru al 2018 o inflaţie de 5%, ceea ce face ca efectele unei prezumtive creşteri economice să fie anulate.  În ciuda creşterii economice şi a măririi nominale a salariilor din sectorul bugetar, devalorizarea monedei naţionale  şi stimularea consumului atrag creşterea semnificativă preţurilor. Reforma fiscală a bulversat societatea românească, reuşind să  ostilizeze deopotrivă  bugetari, patroni şi angajaţi din mediul privat. Trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat nu garantează  păstrarea veniturilor nete  pentru mediul privat. Pentru unii bugetari, creşterea de salariu a fost compensată de revoluţia fiscală. Bâlbele de comunicare , absenţa unui studiu minimal de impact ex ante  şi repetatele improvizaţii pentru repararea  efectelor secundare ale unor măsuri asupra diverselor categorii sociale (cum e în cazul celor cu contracte parţiale de lucru) trădează mai degrabă  lipsă de profesionalism şi pune sub semnul întrebării atingerea obiectivelor din campania electorală.
Lipsa de predictibilitate, incertitudinea  fac ca pesimismul  privind viitorul apropiat să fie resimţit  şi în sondaje. 56% dintre români consideră că anul 2018 va fi mai prost față de 2017, în timp ce numai 25% consideră că va fi mai bun. România este asociată preponderent cu îngrijorare (82%) și furie (52%).  Optimism există numai  în ceea ce privește salariile bugetarilor (40% cred că va fi mai bine și 28% cred că va fi mai rău). În rest predomină pesimismul, bilanțul fiind unul negativ. Principala îngrijorare o reprezintă creșterea  prețurilor (84% va fi mai rău, 6% va fi mai bine) și situația economică (55% mai rău, 22% mai bine). Al doilea palier de îngrijorare este cel privind stabilitatea legislativă (48% mai rău, 20% mai bine), sistemul de sănătate (49% mai rău, 21% mai bine), educația (42% mai rău, 21% mai bine) și respectarea drepturilor omului (46% mai rău, 23% mai bine).
2018 este şi anul centenarului, anul în care ar trebui să celebrăm un secol de existenţă a românităţii în graniţele actuale.  72% dintre români se așteaptă să existe evenimente și manifestări privind celebrarea a 100 de ani de la formarea României mari. Dar pesimismul indus de performanța mediocră a guvernărilor recente face ca numai 59% dintre cetăţeni să asocieze România cu mândrie şi 42 %, cu entuziasm.  IRES a atras mereu atenţia asupra unei cifre: 50% dintre cei care au până în 25 de ani vor să emigreze. E o cifră constantă în ultimii ani, un indicator de alertă care ne arată că viitorul ţării şi al naţiunii este pus sub semnul întrebării atât timp cât tinerii cresc cu convingerea că speranţele  li se pot împlini numai pe alte meleaguri. 
La 100 de ani la de la Marea Unire, instituţiile statului român cunosc o criză accentuată de încredere publică. Executivul român se bucură în 2018 de numai 18% încredere, în timp ce media la nivel european este de 40%. Neîncrederea este aproape dominantă, 82% dintre românii neavând încredere în guvern.  Ori o guvernare este cu adevărat eficace atât timp cât are suportul public pentru măsurile pe care le ia. În absenţa acestui suport este aproape imposibil să reuşeşti, pentru că orice măsură ai lua, ea va fi contestată.
Schimbarea mult prea frecventă a  premierilor de către PSD  a creat un efect de  decredibilizare a actului de guvernare şi de perpetuare a instabilităţii.  62% dintre români cred că guvernul  Vasilica Viorica Dăncilă nu va rezista până la finalul mandatului.  Membrii guvernului Dăncilă  sunt percepuţi de presă mai degrabă  ca marionete ale liderului PSD, decât profesionişti în domeniu. Primordialitatea loialităţii faţă de partid şi abandonarea criteriului meritocratic în selecţia  demnitarilor creează probleme de credibilitate  privind  respectarea  programului de guvernare.  Demagogia a devenit asociată inerent guvernării, 71% dintre români nu mai cred că promisiunile vor fi respectate, în timp ce numai 27% dintre ei sunt optimiști în această privință. 62% dintre români nu cred că guvernul actual își va respecta programul de creștere a salariilor și pensiilor în 2018.
În 2018, la aproape trei decenii de la căderea comunismului,  Parlamentul este într-o criză de încredere cvasi generalizată, 88% dintre respondenți neavând încredere în această instituție  cheie a democrației. E drept că nu există încă o cultură a dezbaterii publice  în România, iar Parlamentul a fost mereu demonizat de presă şi de către fostul Preşedinte al României, Traian Băsescu, dar la fel de adevărat e că politicienii au făcut din instituţia imunităţii parlamentare  un scut  în faţa justiţiei, un instrument de impunitate pentru corupţie. Ori asta a decredibilizat şi mai mult  oamenii politici din România, neîncrederea în aceştia depăşind 90%.  
Instituțiile de forță ale statului se bucură încă de încredere, dar le așteaptă o criză de percepție.  Încrederea în DNA atinge 39%, mult mai puțin față de anii anteriori când era peste 50%. În schimb, a crescut numărul celor care nu au încredere în DNA la 59%, ceea ne indică faptul că metafora statului paralel şi repetatele scandaluri asociate cu Laura  Codruţa Kovesi au produs efecte în percepţia publică. După episodul Coldea, situația este similară și în cazul SRI, care se bucură de 35% încredere, în timp ce 65% declară că nu au încredere în această instituție.
Preşedintele rămâne actorul politic cu gradul cel mai ridicat de încredere - 34%, dar în scădere semnificativă  faţă  de anul 2017 cu aproape 5%. Creditarea repetată a guvernării PSD prin acceptarea ca premier a Vasilicăi Dăncilă a fost interpretată de către mulți dintre susținători ca fiind un gest de slăbiciune, o cedare în faţa lui Liviu Dragnea.  Echilibrul actualului preşedinte prin asumarea rolului constituţional vine mult prea mult în contrapunct  cu rolul de jucător indus funcţiei prezidenţiale,  prin prototipicalitate, de către  Traian Băsescu.
Justiția în 2018 nu pare a fi deloc privită ca o putere independentă, capabilă să garanteze împărțirea dreptății, din moment ce 72% își exprimă neîncrederea în ea, în timp ce numai 27% au încredere. La nivel european, încrederea în justiţie este 52%. Schimbarea legilor justiţiei a scos pentru prima dată în stradă şi magistraţii, motivând că o astfel de schimbare ar limita şi mai mult independenţa justiţiei.
Aşadar, 2018 pare un an al disperării, al pesimismului generalizat faţă de politică. Pentru prima dată pe lista temerilor cetăţenilor apare felul în care este condusă ţara (58% cred că va fi mai rău, 22% cred că va fi mai bine). În esenţă, România trece  printr-o criză leadership.  Politica a devenit o afacere de clan, de loialităţi de gaşcă. Profesionalismul în funcţiile publice este din ce în ce mai puţin prezent. Oamenii  valoroşi nu se implică  în politică pentru că  nu sunt atraşi sau costurile loialităţii faţă de partid sunt poate prea greu de suportat. Impostorii ocupă acum funcţii de conducere. Ministrul Genunche a fost schimbat cu ministrul Pamblică, susţinut  de o coaliţie a rectorilor înregimentaţi în susţinerea mediocrităţii. Până şi partidul comunist îşi trimitea oamenii la şcoala de partid pentru a-i  învăţa cum să conducă sau cum să vorbească corect. Dar azi nu mai e nevoie de selecţie sau de formare în viaţa politică. Valoarea profesională, inteligenţa pot deveni chiar o ameninţare pentru unii lideri politici. Dezbaterea internă de partid, pluralismul de opinii au fost substituite cu excluderile.
Spre ce ne îndreptăm? Lumea se schimbă într-un ritm alert, iar noi suntem încremeniţi în lupte sterile.  Ţara devine dine ce în ce mai puţin predictibilă. Investiţiile reale în infrastructură întârzie să apară. Provinciile româneşti nu sunt nici acum conectate prin autostrăzi la 100 de ani de la Marea Unire. Transilvania se îndepărtează economic şi mai mult de restul ţării şi se conectează din ce în ce mai mult cu Europa centrală, nu cu Bucureştiul. Ne plângem că străinii sunt de vină, că suntem victima unor conspiraţii, când de fapt problema suntem noi.
Impostura nu poate să genereze decât mediocritate. Fără excelenţă şi integritate nu poţi să ai coloana dreaptă în politica externă. Mediocritatea în guvernare înseamnă sărăcie, nu prosperitate. Prosperitatea nu poate fi generată prin redistribuire, prin cultivarea dependenţei faţă de stat, descurajarea muncii şi a iniţiativei. Prosperitatea nu poate fi sustenabilă în prezența corupţiei. 68% dintre români se consideră personal afectaţi de corupţie[1]. Romania intră în rândul tarilor centrale şi est europene ca nivel de corupţie şi profil politic. Lupta anticorupţie deranjează  liderii politici şi nu e de mirare că şi mișcările iliberale se dezvoltă în această parte de lume. Fără o justiţie independentă corupţia nu poate fi controlată şi redusă ca fenomen. Iar justiţia nu poate fi independentă atât timp cât legile justiţiei sunt propuse de lideri politici fără credibilitate, cu serioase probleme penale sau suspectaţi de fapte de corupţie.
Este evident că 2018 e un an de cotitură. Vrem un parcurs european, prooccidental şi democratic sau o lume în care regulile statului de drept vor fi înlocuite de bunul plac al liderilor politici?  Pentru că deocamdată spre asta ne îndreptăm. Spre o lume în care vom fi la discreţia celor care cred că a face politică nu are legătură cu interesul public, ci cu „facem ce vrem pentru că putem” (Codrin  Ştefănescu) sau “ce  fac eu e treaba mea” (vicepremierul Stănescu). Cu astfel de personaje, nu statul paralel va aduce actualul partid de guvernare la 20% (aşa cum sugerau unii lideri PSD), ci propria lor aroganţă şi autosuficiență.


Publicat în revista SINTEZA, martie 2018.



[1] file:///D:/Documente%20Importante/My%20Documents/Downloads/ebs_470_sum_en.pdf

Un comentariu:

  1. Cate dreptate ai! Doar ca asta nu se intampla acum ci se intampla de vreo 28 de ani , cat au reusit nemernicii sa puna mana pe averea nationala. Si pentru ca, inca mai este de furat si de vandut circul asta continua. Nu au ajuns sa conduca tara asta cine trebuie, cum zici si tu. Am lasat-o pe mana escrocilor. Suntem si noi vinovati. Nu ne-am imbogatit, pentru ca nu am furat. Am fost destepti si ne-am vazut de "oalele " noastre. Cu ce drept venim acum sa-i luam pe astia la rost!?

    RăspundețiȘtergere

Seducția marilor proiecte

Pe la mijlocul lunii martie, de ziua maghiarilor, preşedintele UDMR a spus că “ România nu are viziune, ultimul scop naţional fiind integr...